Lucrările de consolidare la podul de la Agigea vor fi reluate în 12 septembrie, când podul va fi închis în întregime, iar până atunci restricţiile de circulaţie se prelungesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, reluarea lucrărilor la podul de la Agigea va avea loc în data de 12 septembrie, prin înlocuirea ultimelor două hobane şi finalizarea reabilitării.
Data de finalizare estimată şi asumată de antreprenor pentru finalizarea lucrărilor este septembrie 2017, în cazul în care podul va fi închis traficului până la înlocuirea celor două hobane.
Până la începerea lucrărilor de reabilitare – 12 septembrie – când podul va fi închis în totalitate, se vor prelungi restricţiile de circulaţie pe podul de la Agigea, respectiv viteza maximă de circulaţie la 50 de kilometri pe oră, limitarea masei totale a vehiculelor la 5 tone şi trafic pe două benzi, cu închiderea benzilor marginale.
Varianta alternativă de trafic este Nod rutier A4 intersecţie cu DN 39, Agigea – A4 intrare port Constanţa Sud – podul nou peste Canalul Dunăre – Marea Neagră – bretea acces la DN 39A – DN 39A intersecţie cu DN 39 – DN 39 Eforie Nord – Mangalia.
Un pod nou care traversează Canalul Dunăre – Marea Neagră, la Agigea, a fost construit şi deschis circulaţiei în toamna anului trecut, după o întârziere de mai multe luni.
Noul pod care traversează Canalul Dunăre – Marea Neagră, la Agigea, la câteva sute de metri în aval de cel vechi – care face legătura cu DN 39 Constanţa – Mangalia -, este cel mai mare pod rutier de tip hobanat construit în România, o investiţie finanţată prin Programul Operaţional Sectorial în Transporturi (POS-T 2007 – 2013) din fonduri structurale ale Uniunii Europene şi de la bugetul statului.
Podul are o lungime totală de 360 de metri, o deschidere centrală de 200 metri, iar lăţimea podului este de 17,4 metri, permiţănd circulaţia pe patru benzi. Înălţimea liberă sub tablierul podului în axul Canalului Dunăre – Marea Neagră este de 18,4 metri. Pilonii de pe maluri care susţin tablierul podului prin fascicule de hobane au o înălţime de 66 metri deasupra nivelului mării.
Valoarea totală a contractului de finanţare al întregului proiect „Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră şi lucrări aferente infrastructurii rutiere şi de acces în Portul Constanţa” a fost de 191.797.112 lei. Din acest proiect face parte şi obiectivul „Bretea rutieră de conectare cu DN39”, care are ca scop decongestionarea traficului pe DN 39, prin construirea unui drum cu două benzi, în continuarea podului rutier de la km 0+540 peste Canalul Dunăre – Marea Neagră şi joncţiunea cu DN 39 în apropierea intrării în localitatea Eforie Nord.
Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Sectorial în Transporturi (POS-T 2007 – 2013) din fonduri structurale ale Uniunii Europene şi de la bugetul statului.